Matei Vişniec

Ieri, la Cafeneaua Critică din Club A, întâlnire cu Matei Vişniec şi Serge Basso, directorul KulturFabrik din Esch-sur-Alzette.
S-a vorbit despre ultima montare a lui Radu Afrim, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, care a deschis Fest Co la Teatrul de Comedie. S-a lăudat regizorul, s-au felicitat actorii, prezenţi în Club A. Matei Vişniec a povestit că n-a fost un apropiat al omului Cioran, a relatat un episod emoţionant (Cioran strângând în braţe o seară întreagă un colăcel primit de la cineva "de acasă", la ambasada României, imediat după Revoluţie) şi a făcut un soi de apologie rezervată, dacă acceptaţi aşa ceva, a celui care a fost după el "ultimul filosof posibil": retras din lume, indiferent la onoruri şi luminile reflectoarelor, refuzând premii ca Sainte-Beuve, Combat, Nimier, Morand, cum se ştie, şi invitaţiile lui Mitterand la Elysee, cum se ştie mai puţin.

Matei Vişniec mi se pare unul dintre marii dramaturgi ai vremurilor noastre, în lumea asta mare, nu în România sau în Europa. Teatrul descompus sau Omul-pubelă, Ţara lui Gufi, Angajare de clovn, Ultimul Godot, Maşinăria Cehov şi multe, multe altele dau măsura unui artist capabil să vorbească umanităţii de pe toate meridianele. Asta pentru că Vişniec ştie că omul e contradictoriu în fiinţa sa, că se teme de moarte, că boala îl face mai profund şi mai autentic, că din întunericul totalitarismului de orice fel se poate ieşi prin inteligenţă, curaj şi solidaritate.

Convorbiri cu cîinele oraşului
de Matei Vişniec

Pe străzile oraşului cîinele oraşului
mă latră încet,
de ce latri la mine, îl întreb
sînt singur, îmi răspunde
şi mă cuprinde frica

să mergem să bem o bere
îi răspund
el rîde, îmi spune, eşti nebun?
ce-o să zică oraşul cînd ai să bei bere
cu cîinele oraşului?

eu mă înfurii şi strig: nu-mi pasă,
aşa să ştii, nu-mi pasă de oraşul tău,
îl detest, îl urăsc, sînt gata să-l arunc
în aer

de ce strigi la mine, mă întreabă
cîinele oraşului aproape plîngînd,

de ce strigi aşa de urît la mine?

sînt singur, îi răspund
şi mă cuprinde frica

Matei Vişniec are trei premii ale Uniunii Scriitorilor, unul pentru poezie şi două pentru dramaturgie.