Bulgakov. Mihail.

Inimă de câine, un text fabulos transformat într-un spectacol fabulos de un regizor talentat şi de trei actori fantastici. La Teatrul National Bucureşti. Dacă n-aţi fost, mergeţi. Veţi vedea un Marius Manole neverosimil, o prestaţie de mare, mare actor, alături de un Victor Rebengiuc irepetabil, ca totdeauna.

Am citit nuvela lui Bulgakov după ce am văzut piesa, iar personajele din text au acum chipul actorilor de la TNB. Tot aşa cum personajele Scrisorii pierdute au, pentru mine, chipul lui Rebegniuc, al Marianei Mihuţ, al lui Octavian Cotescu.
Pe scurt, despre Inimă de câine? Iată: un medic genial, chirurg neîntrecut în Europa, face experimente pentru a descoperi secretul tinereţii veşnice. Aşa-i: ce vanitate burghezo-decadentă! Ia un câine vagabond de pe stradă şi îi transplantează hipofiza şi testiculele unui om. Ale unui proletar beţiv, mort într-o încăierare banală dintr-o cârciumă. Stupoare: câinele se umanizează rapid, începe să vorbească, învaţă să folosească toaleta. Devine, fizic, om. Dar ia şi toate defectele omului de la care împrumutase organele: e beţiv, hoţ, mincinos, fără scrupule. Odios. E omul nou, făcut în laborator. Acţiunea piesei se petrece în Moscova anilor 1920.
O replică e de reţinut, în special. Doctorul Bormenthal spune dispreţuitor despre omul "nou": "un om cu inimă de cîine". Dr. Filipp Filippovici: "- Doctore, faceţi o mare greşeală. Pentru Dumnezeu, nu defăimaţi câinele!".