luni, 15 iunie 2009

Azi, Mircea Dinescu





Mircea Dinescu e cunoscut azi ca tipul ăla agitat care vine în emisiune la Tănase, îl critică pe Băsescu, uneori cântă împreună cu gazda emisiunii, simpatic pentru unii, nesuferit pentru alţii. Pentru mine, Mircea Dinescu este în primul rând (şi va rămâne pentru totdeauna) scriitorul care în martie 89 dădea un faimos interviu ziarului Liberation, în care-l critica deschis pe Ceauşescu şi pe care-l încheia aşa: "Spuneţi acolo unde veţi merge că Dumnezeu şi-a luat faţa de la români." Într-o ţară în care toată lumea tăcea sau în cel mai bun caz vorbea în şoaptă, el a avut tăria să se comporte ca un om liber, riscând totul. După publicarea interviului, Mircea Dinescu a avut domiciliu obligatoriu şi miliţieni la poartă până la Revoluţie.

Ăsta e motivul pentru care îl respect pe omul, pe cetăţeanul Mircea Dinescu.


Motivul pentru care îl iubesc pe poetul Mircea Dinescu e poezia lui, din care vă ofer aici o bucată:


"Sub paşii tãi cad viermii în extaz
se bâlbâie salcâmii şi fac spume
ruşinea-mi fuge beată din obraz
şi m-aş dori pământ muşcat de râme,
pe care surâzând să îl zdrobeşti
cu tălpile şi-apoi fără sfială
trupul să-ţi plimbi în douăşpe caleşti
înveşmântat în pielea goală.
Ianuarie să curgă-n luna mai,
să-nnebunească în altare popii
şi regii sub coroanele de pai
când treci prin dreptul meu şi mă dor ochii."

miercuri, 3 iunie 2009

Din nou despre Roşia Montană



4 miliarde de euro aduşi în România. Locuri de muncă pentru localnici. Asta promite în campania sa publicitară omniprezentă RMGC.
Sunt mereu surprinsă cât de mulţi oameni sunt dispuşi să cumpere poveştile vândute de compania canadiană.
Deci să judecăm: roşienii, bucuiumanii sunt mineri care au lucrat în mine tradiţionale, cu ciocan, lămpaş, vagonet etc. RMGC propune o exploatare cu cianuri, cu o tehnologie avansată, să zicem, care presupune ca roca mărunţită să fie tratată chimic pe o linie de exploatare automatizată. Faceţi o presupunere: cam câţi tehnicieni chimişti, câţi ingineri credeţi că sunt în Roşia Montană? RMGC promite, în faza de exploatare a minei, cea mai lungă, 700 de locuri de muncă directe. (Foarte puţine, oricum). 700 de locuri de muncă pentru cine? Pentru roşieni? Nu prea cred.
Cred însă că autorităţile locale care acum susţin (pe faţă sau nu) proiectul RMGC vor avea de răspuns în câţiva ani, dacă exploatarea va începe, în faţa celor cărora li se promit locuri de muncă şi care vor fi în şomaj, care nu vor putea face turism într-o zonă calamitată ecologic, care vor fi pierdut amprenta tradiţională a zonei lor natale.



Un calcul la rece, făcut de o econimostă belgiană, Francoise Heidebroek, consultant BERD în Romînia, puteţi citi aici:

"O reclama agresiva, datorata noii echipe de "profesionisti" care au fost angajati sa faca respiratie gura-la-gura proiectului de la Rosia Montana, vorbeste de un castig de 4 miliarde de dolari, care i-ar reveni statului roman in urma deschiderii minei. Cat de ieftina este aceasta propaganda ne-a demonstrat economista belgiana Francoise Heidebroek, prin calcule simple, facute cu abacul. "Daca se vor exploata 10 milioane de uncii de aur, cum scrie negru pe alb in proiectul companiei, inseamna ca zacamantul valoreaza peste 9 miliarde de dolari (luand in calcul pretul actual, de peste 900 de dolari uncia). inand seama ca valoarea redeventei cuvenite statului este de 2%, rezulta ca, in cel mai fericit caz, pe durata a 17 ani de viata a exploatarii, Romania s-ar alege, din tot aurul Rosiei Montane, cu un mizilic de 500 de milioane de dolari (cu tot cu taxe si impozite!), adica exact 10 kilometri de autostrada Bechtel! Cu alte cuvinte, ca sa dea statului 4 miliarde, cat spun in reclama, ar trebui ca redeventa sa fie de 50%! In sprijinul demonstratiei noastre vin si alte cifre: cu o investitie anuntata de un miliard de dolari, in utilaje si tehnologie, si cu un cost de productie de 4 miliarde USD (conform site-ului oficial al companiei), RMGC ar ramane, dupa ce isi plateste creditele la banci, cu 4 miliarde in mana. Cum va putea sa dea Romaniei cele 4 miliarde? Poate 4 miliarde de iluzii! Si sa nu uitam de costurile de refacere a mediului, de peste 2 miliarde de dolari, care, potrivit fostului ministru Sulfina Barbu, vor fi platite de contribuabilul roman. In aceste conditii, reclama lor este o minciuna grosolana, si ar fi cazul ca CNA sa se autosesizeze, conform legilor in vigoare, privind publicitatea in Romania".

Un atac la vedere impotriva sentintelor definitive ale justitiei?

Potrivit strategiei actuale, compania ar dori sa creeze o "punte" peste procesele pierdute in instanta, sustinuta fiind de presedintele Consiliului judetean Alba, Ion Dumitrel, de primarul Albei Iulia, Mircea Hava, de ministrii Berceanu si Videanu, de deputati ai PDL si PSD (nu se cunosc inca pozitiile oficiale ale Presedintelui si Primului ministru). Este vorba de sapte procese care, potrivit Stefaniei Simion, de la Asociatia Alburnus Maior, "desfiinteaza de iure proiectul RMGC". Inaintam Presedintiei si Guvernului lista cu sentintele definitive: 1. Agentia pentru Protectia Mediului Alba este obligata de Curtea de Apel Mures, prin decizie definitiva, sa comunice informatiile care au stat la baza cererii de obtinere a acordului de mediu pentru foraje in perimetrul Bucium. 2. Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia 4607/2008, anuleaza Certificatul de descarcare de sarcina arheologica pentru Masivul Carnic. Prin aceasta, nucleul proiectului minier, unde se gaseste cea mai mare concentratie de aur, este protejat de lege, exploatarea fara acest certificat neputand incepe. Compania incearca sa obtina unul nou, pentru acelasi perimetru, deci ilegal, de la Ministerul Culturii. 3. Curtea de Apel Alba decide irevocabil ca hotararile de consiliu local, prin care s-au aprobat PUG-ul Rosiei Montane si PUZ-ul zonei industriale, sunt ilegale, consilierii aflandu-se in conflict de interese. 4. Curtea de Apel Alba anuleaza contractul de colaborare dintre primaria Rosia Montana si compania RMGC, privind construirea amplasamentului de stramutare Piatra Alba - Noua Rosie Montana. 5. Curtea de Apel Alba anuleaza avizul simplificat de mediu, eliberat pentru proiectul RMGC, de 192 de puncte de foraje la Rosia Montana si 59 de puncte la Bucium. 6. Curtea de Apel Cluj decide, prin sentinta definitiva, anularea celui de-al doilea certificat de urbanism emis de Consiliul judetean Alba. 7. Curtea de Apel Timisoara constata suspendarea de drept a celui de-al treilea certificat de urbanism emis de Consiliul Judetean Alba pentru RMGC. Cu un astfel de "pedigree" in justitie, o companie miniera ar intalni opozitia autoritatilor oricarei tari din lume, care s-ar gandi de zece ori inainte de a vorbi despre "necesitatea" unui proiect de exploatare. Numai in Romania, se pare, liderii politici pregatesc un atac la vedere impotriva sentintelor definitive ale Justitiei."

(http://www.formula-as.ro/2009/870/accente-2/rosia-montana-4-miliarde-de-iluzii-11138)

marți, 2 iunie 2009

Ce-l învaţă Cehov pe Treplev

" Dacă vreţi să deveniţi scriitor, scriitor în sensul profund al termenului, păstraţi-vă cu orice preţ independenţa. Datoria dumneavoastră este de a pune întrebări, nu de a răspunde la ele. Evitaţi, în opera dumneavoastră, predicile deghizate. Nu încercaţi să transmiteţi un mesaj. Scriitorul care vrea să transmită cu orice preţ un mesaj îşi desfigurează opera. Zugrăviţi viaţa aşa cum este, fără să încercaţi să faceţi vreo demonstraţie. (...) Stângăcia supremă care îl paşte pe scriitor este de a acţiona, în raport cu personajul său, ca un judecător, ca un călău, ca un gardian sau ca un interpret. Cu cât sunteţi mai vizibil, ca autor, în spatele personajului dumneavoastră, cu atât el, personajul, devine mai şters. (...) Şi în cele din urmă îl sărăciţi, îi furaţi personalitatea şi terminaţi prin a-l ucide. Cu cât sunteţi însă dumneavoastră, ca scriitor, mai discret în spatele personajului, cu atât este el mai viu... Şi cu cât îi daţi mai multe şanse de viaţă... cu atât mai mult el devine un personaj adevărat, şi-i cresc de asemenea şi şansele de a vă supravieţui. Pentru că literatura, Constantin Gavrilovici, marea literatură, este de asemenea o cursă împotriva morţii. Şi cu cât reuşiţi să creaţi mai multă emoţie adevărată, cu atât moartea se îndepărtează mai mult. "

Lecţie de literatură de Matei Vişniec, în Maşinăria Cehov

vineri, 22 mai 2009

Concert de mare artist în Românica

Citeam într-o zi, acu vreo lună şi ceva, Şapte seri şi ce-mi fu dat să văd? Anunţ că vine Arturo Sandoval la Sibiu Jazz Festival. Arturo Sandoval?? Nenică, ăsta e Gabriel Garcia Marquez al jazzului latino, the top of the top, a cântat cu Dizzie Gillespie, a primit de la el cadou o trompetă pe care scrie "Para mi hijo" ("Pentru fiul meu")... Vreo două săptămâni am dezbătut cu prietenul meu subiectul: e pe bune sau nu e pe bune? E ca la AC/DC, ţeapă? Hmmmm... Pe site-ul Sibiujazz.ro nu zicea nimic de niciun Arturo Sandoval. După vreo două săptămîni, gata, oficial: vine. Bilete în reţeaua Germanos. 30 de RON. 30 de RON???? Hăă, păi Madonna vine pe minimum 400 de ron. Cred ca am luat primele bilete din ţărişoara asta, în dimineaţa când au fost puse în vânzare.
Bun. Vine fericita zi de 17 mai, data concertului. Ne luăm noi rucsacul în spinare, ţup în tren şi direcţia Sibiu. 7 ore de mers ca melcul cu CFR-ul nostru strămoşesc, căldură mare, monşer, dar Sibiul e o minune. Face să mergi 7 ore cu trenul fie şi numai să bei o cafea in Piaţa Mare.
La orele 20.00, concertul, în sala Thalia a filarmonicii Sibiu. Lumea îşi căuta disperată un scaun liber (biletele au fost fără locuri!), mulţi au stat pe jos sau în picioare. Publicul, avizat, în delir la apariţia lui Sandoval. Şi de-aici, începe: sunetistul nu ştia engleză, nu înţelegea ce-i cere artistul: mai tare microfonul de la trompetă, mai tare pianul, şi mai tare, şi mai tare, de unde... A renunţat omul. A doua sau a treia melodie, după vreun minut Sandoval vrea să intre pe voce. Ia voce de unde nu-i microfon, ca sonorizarea nu mergea. Nici n-a mers decât întrerupt, iar a renunţat, a cântat doar din trompetă, pian, orgă. (Să-l vedeţi pe Sandoval la pian!!!) Se fac românaşii noştri că repară sonorizarea, mai încearcă omul la următoarea melodie, ciuciu, nada. Publicul îi ameninţa pe sunetişti. Sandoval nu înţelegea. I se traduce de cineva din public. Nu vă îngrijoraţi, zice în engleză, vom continua să cântăm pentru dumneavoastră oricum.
La bis a cântat splendid, fără microfon, o melodie superbă (Adagio para clarinete de pe vremea Irakere), întreruptă de ţăcănitul aparatelor foto, care au blitzuit tot concertul. La al doilea bis nu s-a mai întos pe scenă, deşi publicul a aplaudat în picioare vreo cinci minute.
Oare o mai veni vreoata Sandoval în România?
Oare l-am putea blama dacă nu?

marți, 12 mai 2009

Cum Realitatea TV mi l-a făcut pe Jiji simpatic

Am citit un articol grozav al lui Gabriel Chifu, pe care-l citez mai jos, şi mi-am adus aminte de ziua în care Jiji mi-a fost simpatic. Ieşise omu' din arest, seara, târziu (nu ştiu ora, n-am stat să-l aştept la poartă şi nici în faţa TV-ului) şi dimineaţa, pe la 9-10, hop, pe Realitatea, transmisie live din faţa casei lui Gigi Becali. Studio în toată regula aranjat în faţa porţii, Adrian Păunescu prezent şi nush care dintre realizatorii Realitatea. M-am crucit: cât de servil să fii să faci transmisie live în sâmbăta dinainte de Paşti pentru că te-a chemat Becali? Cât de înclinat în faţa zeiţei audienţă?
Şi-atunci, bomba: Becali, cu ochii umflaţi de somn, zice: "Vreau să precizăm că Dvs. v-aţi anunţat că veniţi şi eu nu puteam să vă refuz!!" Deci vă daţi seama? Nu e cum credeam noi, că Jiji plăteşte televiziunile (sau nu le mai plăteşte), ci vine ele singurele la miere... Deci se trezeşte el Jiji în prima dimineaţă în familie după o lună de arest, şi la poartă, ce să vezi!!?? Televiziunea! Care voia impresii la cald. Cât de disperat după audienţă să fii ca să n-ai bunul simţ să laşi omul să stea şi el cu nevasta şi copiii după o lună? Adică, ştiţi, venim şi noi pe la Dvs, nu facem deranj mare, instalăm un studio şi-un car TV în faţa porţii. Trăiască televiziunea de ştiri!



Luceafărul de dimineaţă, Nr. 12 / 29 aprilie 2009


Paştele la români

Gabriel Chifu


Felul în care am sărbătorit Paştele a dovedit cu prisosinţă că suntem aşa cum deja ştiam că suntem. Legătura de natură metafizică între făpturile noastre precare şi zona celestă pare cu totul pierdută: această sărbătoare, a Învierii Domnului, menită să glorifice tocmai câtimea de spiritualitate din noi, s-a transformat pe meleagurile noastre, caricatural, în inversul său, adică într-un elogiu fără măsură adus trupului, cărnii, derizoriului, materialităţii vieţii. În loc de linişte, de reculegere, de reflecţie la zădărnicia existenţei, ce am avut?: zgomot şi exces, o isterie a distracţiei cu orice preţ. Să ne distrăm, să ne simţim bine, asta însemnând să mâncăm şi să bem până cădem laţi şi suntem luaţi cu salvarea, cam aşa ar suna deviza sub care s-au aşezat atâţia dintre compatrioţii noştri în aceste zile. În acest sens, televiziunile nu ne-au îngăduit să ne auto­iluzionăm: ele au accentuat fără contenire prezenţa încântată de sine a românului la mese pantagruelice, prezenţa lui euforizată, până în zori, în cluburi, ca şi goana sa prin hiper-marketuri după cumpărături, într-un soi de ancestrală hămeseală naţională, apocaliptică parcă. Marea crăpelniţă, la aceasta s-ar spune că s-a redus sărbătoarea. Plus o maimuţărire a ritualului, care nu mai are în el nimic lăuntric/profund/asumat, ci totul se petrece la vedere, pentru camerele de filmat (personajele de primplan fiind politicieni fără anvergură ori diverşi mondeni îndoielnici...). E de amintit aici episodul cu prea voluntara doamnă ministru al Turismului, care se plimba prin Mamaia pe bicicletă şi îmbrăcată în ie, sau cel cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, care a plecat cu avionul la Ierusalim „să aducă lumină”: aşa lideri, aşa gusturi etalate ostentativ. Ar mai fi de adăugat ceva, neapărat, ca să completăm atmosfera: sărbătoarea s-a preschimbat la noi şi în ceea ce s-ar chema marea îmbulzeală naţională. Lumea a luat în serios îndemnul autorităţilor de a miza pe turismul autohton, pierzându-se din vedere starea de coşmar a drumurilor şi, astfel, cine a avut neşansa să se deplaseze dintr-un loc în altul al ţării şi-a blestemat zilele, şi-a irosit ore în şir pentru a străbate zece sau douăzeci de kilometri, s-a târât ca melcul pe aceste drumeaguri devenite neîncăpătoare şi care ne spun apăsat că, la capitolul rutier, România, sigur, nu face parte nici din acest continent, nici din acest secol. Dar alta a fost întâmplarea care m-a şocat, care m-a silit să mă frec la ochi şi să mă întreb pe ce lume trăiesc, să mă întreb dacă am luat-o eu razna şi am năluciri sau ea, lumea, a înnebunit cu adevărat: e vorba de momentul eliberării din arest a „latifundiarului din Pipera”. Oriunde altundeva această poveste n-ar fi constituit decât cel mult subiectul unei ştiri de un minut, ştire strecurată printre altele, în vreun buletin informativ de la o televiziune aflată în criză de noutăţi interesante. Oriunde altundeva. Nu însă şi la noi. Aici, într-un delir colectiv, subiectul a devenit prilej de dezbatere publică prioritară. Nu una, ci mai toate televiziunile l-au transformat în eveniment naţional. S-au iniţiat, cât ai zice peşte, ediţii speciale, diverşi comentatori, oameni pe care-i credeam serioşi, exprimau opinii cu o implicare ce nu lăsa impresia că ar fi simulată. Totul căpăta dimensiuni de dramă a neamului. O televiziune, pe care altfel o apreciez, a improvizat chiar un studiou în praful de pe şoseaua din Pipera, chiar în faţa gardului kitschos al casei sale. Staţii tv mobile erau instalate pe la proprietăţile bietului om şi pretutindeni pe unde se bănuia că ar urma el să treacă, iar reporteri zeloşi, fete şi băieţi, îi urmăreau fiecare mişcare şi transmiteau în direct de pe traseu, sugrumaţi de emoţie, de parcă transmiteau întoarcerea triumfală a vreunui echipaj de astronauţi care a cucerit Luna sau vreo îndepărtată planetă. Un băietan bâlbâit chiar i-a adresat, cu sufletul la gură, o întrebare fundamentală: ce are de comunicat el poporului român? Nu ţin minte ce a zis respectivul şi nici nu mai contează. ...Dumnezeule, e posibil să ne făurim un erou naţional dintr-un asemenea personaj? Iată, este. Atunci, ce fel de oameni suntem noi şi care este nivelul nostru? Refuz să formulez răspunsul ce nu ne este deloc convenabil. Vinovăţia televiziunilor e de netăgăduit. Justificarea lor curentă, asta aduce audienţă, asta oferim, nu cred că mai poate fi luată în seamă. După o asemenea reţetă, s-ar cuveni să ni se servească live, zilnic, dimineaţa, la prânz şi seara, câte o crimă şi un viol în grup (de ce nu?) şi ele ar atrage un public numeros... Între modul cum sărbătorim Paştele şi modul cum ne alegem personajele publice centrale, eroii, există o determinare puternică, directă şi amândouă ne arată, ca o oglindă fidelă, chipul.

luni, 11 mai 2009

Bulgakov. Mihail.




Inimă de câine, un text fabulos transformat într-un spectacol fabulos de un regizor talentat şi de trei actori fantastici. La Teatrul National Bucureşti. Dacă n-aţi fost, mergeţi. Veţi vedea un Marius Manole neverosimil, o prestaţie de mare, mare actor, alături de un Victor Rebengiuc irepetabil, ca totdeauna.

Am citit nuvela lui Bulgakov după ce am văzut piesa, iar personajele din text au acum chipul actorilor de la TNB. Tot aşa cum personajele Scrisorii pierdute au, pentru mine, chipul lui Rebegniuc, al Marianei Mihuţ, al lui Octavian Cotescu.
Pe scurt, despre Inimă de câine? Iată: un medic genial, chirurg neîntrecut în Europa, face experimente pentru a descoperi secretul tinereţii veşnice. Aşa-i: ce vanitate burghezo-decadentă! Ia un câine vagabond de pe stradă şi îi transplantează hipofiza şi testiculele unui om. Ale unui proletar beţiv, mort într-o încăierare banală dintr-o cârciumă. Stupoare: câinele se umanizează rapid, începe să vorbească, învaţă să folosească toaleta. Devine, fizic, om. Dar ia şi toate defectele omului de la care împrumutase organele: e beţiv, hoţ, mincinos, fără scrupule. Odios. E omul nou, făcut în laborator. Acţiunea piesei se petrece în Moscova anilor 1920.
O replică e de reţinut, în special. Doctorul Bormenthal spune dispreţuitor despre omul "nou": "un om cu inimă de cîine". Dr. Filipp Filippovici: "- Doctore, faceţi o mare greşeală. Pentru Dumnezeu, nu defăimaţi câinele!".

vineri, 8 mai 2009

Teza la română

Vă rog să citiţi cu atenţie textul următor. N-o să vă ia mult.

"- Rezultatul concursului! strigă solemn prezidentul comisiei. S-au prezintat doi concurenţi: d. Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. A reuşit domnul...

- Domnul?... întrebară într-un glas cei doi concurenţi.

- Domnul Niţă Ghiţescu! (n.r. - în teza cu subiect unic apărea Ghiţă Niţescu)

- Daţi-mi voie, domnule director, zise Niţă atins, pe când Ghiţă nu ştia ce să crează; trebuie să fie o greşală! Poate că n-aţi văzut bine probele!

- Cum! întrebă aspru directorul, prezidentul comisiei.

- Slava domnului! adăogă Niţă... ne cunoaştem ce putem... Trebuie să fie, nu Niţă Ghiţescu, ci Ghiţă Niţescu.

- Domnule! nu-ţi permit să fii rău crescut!... mă-nţelegi? Am zis bine: a reuşit d. Niţă Ghiţescu!

Dar d. Niţă Ghiţescu (n.r. -
în teza cu subiect unic apărea Ghiţă Niţescu) nu s-a lăsat biruit de asprimea d-lui prezident al comisiei; foarte obraznic, a strigat şi mai tare:

- Nu se poate, domnule director! v-aţi înşelat! uitaţi-vă la probe!

Tonul cu care a zis "uitaţi-vă la probe!" a făcut un efect straniu asupra superiorului: i-a impus, parcă; acest domn a răspuns:

- În fine, errare humanum est... să vedem...

Şi zicând acestea, a scos din buzunar un plic, pe care camaradul lui Niţă-l cunoştea bine, şi din plic a tras o scrisorică; s-a uitat pe ea cu băgare de seamă şi, cu tonul mult mai blând, zâmbind:

- Ştii că ai dreptate dumneata?... Aşa e!... Vezi?... confundasem. În adevăr, a reuşit d. Ghiţă Niţescu.

- Aşa da! a răspuns plin de satisfacţie d. Niţă Ghiţescu.

Şi d. director, grav, se retrase-nchizând uşa.
"



Vă rog să faceţi abstracţie de eventuale lecturi anterioare şi, doar pe baza acestui fragment să formulaţi ideea principala conţinuta. E??

Despre asta este, de fapt, vorba. Despre faptul că nişte aşa-zişi specialişti în evaluare nu sunt în stare să selecteze un text relevant şi adecvat vârstei elevilor.

Penrtru asta ar trebui să vedem nişte demisii, indiferent că de la... Niţă Ghiţescu sau de la Ghiţă Niţescu.